„Operațiunea Litoralul” a ANAF-ului, față în față cu huiduielile vamaioților. Purtătorul de cuvânt: „Deci, este doar o problemă de percepție. Doar câteva persoane vociferează”

Publicat: 02/05/2015, 22:15

„Operațiunea Litoralul” declanșată de ANAF în timpul vacanței de 1 Mai nu a fost bine primită de turiști, inspectorii antifraudă fiind huiduiți vineri în Vama Veche în timp ce intrau pe străduțele înguste pentru a controla mai multe terase și restaurante.

„Sunt doar câteva persoane care vociferează. O să vă spun că au fost persoane care ne-au transmis că se întâmplă în continuare încălcări ale legii. Vă pot spune că primim sesizări prin serviciul tel-verde, primim și petiții scrise. Deci, este doar o problemă de percepție, fiecare consideră cum crede sau dintr-un punct de vedere pe care subiectiv și-l asumă”, a fost reacția purtătorului de cuvânt al ANAF, Alexandru Cristea, după huiduielile de care au avut parte inspectorii anti-fraudă.

Pentru a arăta că misiunea de pe litoral este una utilă, departamentul de comunicare al ANAF a postat pe Facebook un mesaj despre rezultatele controalelor.

„Efectul controalelor Directiei Antifrauda: localurile de pe litoral fiscalizeaza incasari zilnice de sute de mii de lei. Un club din Mamaia a înregistrat vânzări fiscalizate, în numerar, de peste 221.000 de lei într-o singură seară. La începutul săptămânii viitoare vă vom prezenta rezultatele verificărilor desfășurate la nivel național în timpul minivacanței de 1 mai”, susțin cei de la ANAF.

Apariția ANAF în Vama Veche a produs reacții printre vamaioți, care i-au întâmpinat pe ofițerii de la Antifraudă cu huiduieli și cu scandări de galerie: „Vine controlul / Să-și ia omorul”, fiind pentru câteva secunde urarea de bun venit adresată inspectorilor de către turiști.

Aproximativ 200 de inspectori antifraudă din toată țara au fost detașați în acest weekend la malul Mării Negre ca să îi controleze pe proprietarii de hoteluri, restaurante și terase din toate stațiunile de pe litoral, de la Năvodari la Vama Veche, în ciuda apelului adresat Guvernului de către hotelierii și agenții de turism de a nu se desfășura controale până pe 4 mai, pe litoral, ca să nu sperie turiștii.

Reacția premierului „din umbră” Cătălin Predoiu

„Când guvernul e stupid: e bine să colectezi taxe, dar e oare cel mai bine s-o faci în plină zi de vacanță, alungând din restaurante și puținii clienți care țin în viață bietul nostru turism? Razie de 1 mai în Vama Veche. Presupun că pe Ponta nu-l deranjează nimeni la ora asta în cluburile din Peninsula Arabică”, scrie Predoiu în mesajul său.

El a ținut să precizeze că nu a fost „personal deranjat de o astfel de razie”, deoarece nu este în vacanță.

„Am primit fotografia de la un turist revoltat care nu a putut să-și termine desertul, pentru că localul a fost închis. Întrebarea sa e legitimă: nu puteau face controlul ieri, în zi de lucru?”, a scris Cătălin Predoiu.

Descinderea ANAF a venit în pofida apelului lansat de hoteluri și agenții de turism Guvernului, ca ANAF să nu demareze controale până pe 4 mai, pe litoral, că se sperie turiștii.

Ce spune legea despre bacșiș

Guvernul a aprobat luna trecută o serie de modificări ale OUG nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, precizând totodată în ce situații poate fi suspendată activitatea firmelor.

De exemplu, actul normativ definește noțiunea de „bacșiș” în vederea evidențierii acestui tip de venit pe bonul fiscal, cu scopul delimitării clare a acestuia de veniturile încasate de operatorii economici pentru livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor direct către populație, precum și pentru asigurarea fiscalizării acestuia, potrivit Codului fiscal. Bacșișul reprezintă orice sumă de bani oferită voluntar de client, în plus față de contravaloarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate. Se interzice condiționarea, sub orice formă, a livrărilor de bunuri sau a prestărilor de servicii de acordarea bacșișului.

Potrivit noilor reglementări, operatorul economic va avea obligația marcării bacșișului pe un bon fiscal distinct, însă va putea opta dacă bacșisul înregistrat fiscal și contabil rămâne la dispoziția sa, ori se distribuie salariaților, potrivit unui regulament propriu de ordine interioară.

Bacșișul primit se va impozita, actul normativ menționând astfel:

– impozitarea bacșișului ca profit al operatorului economic în cazul în care acesta nu se distribuie salariaților (16% sau 3% în cazul microîntreprinderilor);

– necuprinderea bacșișului în sfera TVA în cazul în care se distribuie angajaților;

– impozitarea la nivelul angajatului cu 16% impozit pe venit din alte surse, prin reținere la sursă, în cazul în care bacșișul se distribuie salariaților;

– necuprinderea în baza de impozitare a contribuțiilor sociale și a contribuțiilor sociale de sănătate – deci netaxarea din acest punct de vedere.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum se pregătește Germania pentru cel de-al Treilea Război Mondial. Detalii dintr-un document secret de...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Polițiștii au aflat, în sfârșit, ce s-a întâmplat cu Louisa, o femeie care a fost...
Ce concesii ar fi dispus să facă Putin pentru un acord de pace cu Ucraina...
Adriana Bahmuțeanu pune tunurile pe văduva lui Prigoană! Ce acuzații grave îi aduce: ”Are trei...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Adriana Bahmuțeanu, parastas de pomenire pentru Silviu Prigoană. Unde și când va avea loc evenimentul...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Începe licitaţia pentru construcţia celui mai dificil lot al secţiunii montane a A8. Anunţul ministrului...
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Înmormântarea lui Gigi Becali. Cum arată locul de veci unde va fi depus trupul patronului...
Cod galben de ploi, vânt puternic, lapoviță și ninsori, în România
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Cine este soprana Cristina Păsăroiu, artista care l-a cucerit iremediabil pe Andrea Bocelli
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
O singură genă ar putea fi „vinovată” pentru 30 de afecțiuni medicale misterioase